Ce salariu are managerul spitalului Mangalia! Câștigă mai mult decât Klaus Iohannis

Ce salariu are managerul spitalului Mangalia! Câștigă mai mult decât Klaus Iohannis
Publicat: 01/11/2023, 11:00

Alina Dan, managerul spitalului din Mangalia, a ajuns să câștige pe lună mai mult decât președintele Klaus Iohannis, adică undeva la peste 43.000 de lei brut, „tradus” în 25.000 de lei net.

Alina Dan a încasat, în septembrie, 40.000 de lei în mân. Managerul Spitalului Mangalia are cel mai mare salariu din domeniul medical la nivelul Constanței.

În martie, de exemplu, managerul a încasat o leafă de peste 42.736 de lei, reprezentând salariul de bază, ajungând astfel să câștige mai mult decât managerul Spitalului Județean Constanța, care avea, la acea dată, un salariu de bază de 19.160 de lei, potrivit grilei de salarizare pe luna martie sau cel al Spitalului Universitar din București.

Luna trecută, Alina Dan și-ar fi mărit salariul cu încă 8.000 de lei. În septembrie, aceasta a încasat 43.397 lei, echivalentul a peste 8.700 de euro pe lună, adică 25.387 lei net.

Sumă la care se adaugă norma de hrană de aproape 300 de lei. Tot în septembrie, Alina Dan și-a mai pus la salariu suma de 8.147 de lei, la categoria „valoare concediu de odihnă, eveniment, studii”. Luna trecută, a ajuns să câștige 35.000 de lei net.

Alina Dan, cel mai bogat manager de spital?

În trei ani, managerul Alina Dan a reușit să devină proprietara a patru apartamente.

Anul trecut a devenit proprietara a două imobile în Saturn, ambele de 70 mp. Cu un an în urmă, în 2021, Alina Dan s-a mai ales cu un apartament în Mangalia, de 100 mp.

Pentru achiziția din 2020, tot a unui apartament în Mangalia, de 36 mp, Alina Dan precizează că achiziția a fost făcută prin contract de vânzare-cumpărare. Managerul are și 10.000 de euro numerar, strânși în perioada 2021-2022, plus 18.000 de euro pe care i-a primit, ca donație, de la Dan Dumitra.

Alina Dan a ajuns manager al spitalului Mangalia în 2017, atunci când Radu Cristian l-a demis pe managerul interimar Dan Lefter și a semnat decizia de numire a fostei Șefe a Serviciului Turism, din cadrul Direcției cu același nume, Alina Dan. În 2022, Alina Dan a dat concurs și a reușit să promoveze examenul, fiind singurul candidat, scrie replicaonline.ro.

Sursa foto: replicaonline.ro / Shutterstock

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
O nouă corvoadă pentru pensionari. Actele care trebuie depuse la dosar
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
×